fbpx
Categorii
Despre respect Despre solidaritate

Săptămâna neagră 3.0

Vreți în societate? Respectați regulile!

Tot mai des, pe grupurile de Facebook din Oradea, dar nu numai, apar postări cu întrebări tâmpe de genul: „în Lotus…Jumbo…ERA…pot merge fără certificat verde?”

Asta denotă o lipsă imensă de respect pentru semenii de lângă voi, pentru cei 2320 de cetățeni decedați de COVID-19 în județul Bihor până la această oră și pentru zecile de mii de bihoreni râmași fără cei dragi! Iar vouă vă arde să bântuiți prin mall-uri nevaccinați…

Dar mai este o lipsă de respect și pentru cei care s-au vaccinat și respectă regulile, sunt solidari cu problemele societății și pun umărul la rezolvarea lor!

Nu trebuia să faceți un mare efort, decât să mergeți să vă faceți vaccinul oferit gratuit de către autorități! Nu vi se cerea să vă tăiați un deget sau să donați un rinichi…

Din cauza ignoranței voastre pandemia de SARS-CoV-2 a atins în județul Bihor cotele paroxistice:

Coronavirus COVID-19 România (geo-spatial.org)

Dar cel mai trist este, chiar dacă în 2 ani cifra aceasta se va tripla, cei nevaccinați care vor supraviețui, vor continua să susțină că a fost doar o gripă mai puternică…O „gripă”, aș adăuga eu, care le-a ucis pe cei mai vulnerabili dintre cei dragi! Pentru că în 2 ani, majoritatea dintre noi vom avea persoane dragi din familie sau prieteni care vor pleca dintre noi!

Iar dacă nu mă credeți pe mine, că vor mai exista și alte valuri ale pandemiei, poate credeți specialiștii:

„In toiul valului 4 cand un roman moare ucis la fiecare 5 minute si tara este in plina criza de sanatate publica si politica, noi ne pregatim deja sa repetam aceasta experienta si in valul urmator. Cum facem asta? Evident cu „relaxarea mioritica”, solutia dovedita experimental sa ne aduca si sa ne mentina in varful clasamentului mondial al deceselor. Da, e adevarat ca numarul cazurilor a scazut chiar mai rapid decat prognoza teoretica in aceasta saptamana in Romania. Este o certitudine ca incidenta nationala va cobora saptamana viitoare sub 3 la mie, cu aproape o saptamana mai repede decat prognoza de la inceputul lunii noiembrie.Acest avans miraculos de o saptamana este insa o minciuna statistica si provine din scaderea enorma a numarului de teste fata de valorile zilnice de acum o luna (cu 33% mai putine teste totale si cu 50% mia putin teste RT-PCR in programul national).Chiar si asa, se confirma din fericire si prognoza in privinta spitalelor. Saptamana trecuta am avut pentru prima data o scadere a numarului de internari la ATI cu 5% care va continua accelerat. Pana la finalul lunii situatia va deveni suportabila in spitalele COVID-19 chiar daca va ramane foarte grava. In decembrie carantina din spitale va putea fi ridicata in toata tara si medicii vor putea sa isi mai ia si cate o zi libera chiar daca raman in stare ridicata de alerta. Medicii si sistemul medical au suportat singuri intreaga povara a valului 4. Dupa o scurta vacanta, medicii o vor lua de la capat cu valul 5 daca noi nu facem ceva sa prevenim asta. Ce ar trebui sa facem noi? Noi ar trebui sa cautam solutii pentru ca tragedia din valul 4-Delta sa nu se repete niciodata in tara noastra. O sa facem asta? Evident ca nu! Noi ne asiguram acum ca vom reptea si amplifica tragedia din valul 4 si in valul 5. Iar dupa valul 5 vom repeta dezastru in valul 6. Iar dupa valul 6 si in valul 7 si in valul 8 si in cate vor mai fi pana cand ne vom satura de acest malaxor al bolii si mortii si vom alege conducatori care sa isi iubeasca tara si poporul.” CONTINUAREA articolului: https://www.facebook.com/JurmaOctavian/posts/322327999716383?notif_id=1636970565372112&notif_t=page_followed_contents_awareness&ref=notif

Categorii
Despre solidaritate

Săptămâna neagră 2.0

Acum 3 săptămâni scriam primul articol „Săptămâna neagră” https://vasiledumitriu.ro/wordpress/saptamana-neagra/

Sper ca acesta să fie ultimul articol din această categorie neagră și de aceea n-o să mai fac alte previziuni!

Din păcate, ceea ce scriam atunci s-a adeverit, săptămâna aceasta am recidivat la toate capitolele: cazuri noi, persoane internate la ATI și număr de morți.

Am intrat într-un top 10, pe locul 7, la număr de cazuri noi (în compania unor țări cu populații de zeci de ori mai mari decât a noastră).

https://www.worldometers.info/coronavirus/weekly-trends/

Suntem pe primul loc în lume la numărul de morți raportat la populație: 146 decese/1 mil. locuitori.

La nivel național, trăim o criză sanitară profundă, cu peste 1.800 de persoane internate la ATI, cu medici epuizați, ajunși la capătul puterilor!

La nivel județean, Bihorul rămâne pe un rușinos loc 1 la numărul de decese raportat la populație: 1.829 de persoane decedând de la începutul pandemiei până acum, 206 bihoreni pierzându-și viața în ultimele 3 săptămâni.

https://covid19.geo-spatial.org/?map=decese

În acest context, îndemnul domnului președinte al CJ Bihor – Ilie Bolojan, care a cerut bihorenilor să se vaccineze, este binevenit, deși destul de tardiv.

https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/bolojan-e-un-castig-pentru-comunitate-daca-fiecare-convinge-cel-putin-un-om-sa-se-vaccineze-3837819/

Multe vieți s-ar fi putut salva dacă făceam lucrul acesta din primăvară și reușeam să atragem alături de campania provaccinare și fețele bisericești. Iar domnul Bolojan avea toate pârghiile, materiale și persuasive, pentru a o face!

Săptămâna aceasta am văzut și prima luminiță de la capătul tunelului: cozi în țară la centrele de vaccinare. Astfel de cozi există și la centrele de vaccinare din Oradea. Oamenii și-au dat seama, destul de târziu, că nu e de glumit cu această maladie și că libertatea și siguranța lor, revenirea la o viață normală, țin de imunizarea în masă prin vaccin.

#SusținMediciiRomâni #AdevărațiiEroi #ROVaccinare #StrongerTogether #RomâniaÎnvingePandemia #TotulVaFiBine #PROvaccinare #NUVREAU

Categorii
Despre solidaritate

Săptămâna neagră

? Istoria recordurilor negative s-a repetat pe întreg parcursul acestei săptămâni, azi avem un nou record: 12 590 de noi infectări ??

Vor fi 3-4 săptămâni grele cu recorduri negative bătute în mod repetat! Din păcate sistemul medical, și așa destul de precar, va fi pus la grea încercare, va cunoaște suferință și disperare, panică și deznădejde.

Nu, nu sunt apologetul Apocalipsei, însă mă uit la cifre, le compar și mă gândesc că la un moment dat vom avea poate, zile la rând, peste 30.000 de infectări cu peste 500 de decese/zi. Deja nu mai sunt paturi la ATI și suntem doar la începutul Valului 4. Ce-o să facem la mijlocul lui noiembrie?

În această ordine de idei, îi consider responsabili de această situație în egală măsură pe politicieni și pe cetățeni.

Cu siguranță cetățenii care nu s-au vaccinat contribuie din plin la răspândirea pandemiei și îngroasă, potrivit statisticilor, numărul persoanelor care ocupă paturi la ATI.

Dar mai este un aspect pe care vreau să vi-l prezint.

CJ Bihor, Zero campanie de vaccinare!

Dacă înțeleg bine gestul BOR, o instituție independentă care nu este în subordinea statului, de a nu sprijini campania de vaccinare, nu la fel de tolerant și înțelegător sunt cu neimplicarea totală a domnului președinte al CJ Bihor Ilie Bolojan, care nu a făcut măcar o postare de promovare a campaniei de vaccinare de la începutul pandemiei și până acum!

Știind situația grea, de-a dreptul groaznică, cu care se confruntă deja medicii din orașul și județul nostru, fiind mai multe zile în care am dat cei mai mulți morți pe țară,

Bihorul fiind pe primul loc la mortalitatea COVID-19 pe țară raportat la numărul de locuitori, devansând județe mult mai mari precum: Cluj, Iași, Timiș sau Constanța, așa cum reiese din: https://covid19.geo-spatial.org/?map=decese

îi găsesc principalul politician responsabil de această situție gravă!

Popularitatea vine la pachet cu multe obligații, mulți oameni îl adulează, divinizează chiar, și consider că ar fi putut înclina balanța, dacă ar fi îndemnat lumea să se vaccineze.

Desigur, s-ar fi găsit și unii care să-l înjure și probabil i-ar fi scăzut puțin din popularitate. Dar un lider adevărat face și lucruri mai puțin populare, lucruri corecte, pentru că îi pasă mai mult de semenii săi, decât de scăderea în popularitate și pierderea capitalului electoral! Așa fac liderii de talia dumnealui în lume.

O să vă dau un singur exemplu, cu toate că sunt foarte multe, guvernatorul statului New York Kathy Hochul, o creștină ferventă care îndeamnă oamenii să se vaccineze spunând că „vaccinurile sunt trimise de Dumnezeu.”

La polul opus, CJ Bihor dă la propriu cu bani în biserici fără a încerca măcar să le implice în campania de vaccinare… https://www.facebook.com/430222383711542/posts/4413889462011461/

Apropo, domnule președinte, dvs v-ați vaccinat?

Protestul masiv al antivacciniștilor, de azi, din centrul Oradiei este și rezultatul neimplicării dumneavoastră!

#ROVaccinare #StrongerTogether #RomâniaÎnvingePandemia #PROvaccinare #TotulVaFiBine