Compania cea mai mare producătoare de energie electrică din România, Hidroelectrica, va fi privatizată cel mai probabil la începutul anului viitor. După mai multe amânări, forțat de Planul Național de Redresare și Reziliență, statul român, va lista la Bursa de Valori București BVB, o parte dintre acțiunile companiei Hidroelectrica. Este o listare mult așteptată de piața de capital românească. Să sperăm că nu vor mai exista și alte piedici și amânări pentru listarea celei mai mari companii de energie regenerabilă din România!
Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a crescut cu aproape o treime anul trecut (cu peste 1 miliard de lei) față de 2021, depășind pragul de 4 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare furnizate de management acționarului minoritar Fondul Proprietatea (FP). Veniturile companiei au avansat în 2022 cu peste 40%, la 9,12 miliarde lei, deși volumul vânzărilor de energie electrică a scăzut cu mai mult de 16%, la 14,33 TWh. Vânzările de energie din producția proprie s-au redus chiar mai mult, cu aproape 20%, la 13,25 TWh. În schimb, anul trecut, Hidroelectrica a reușit să-și vândă energia la un preț mediu de 560 lei/MWh, cu peste 65% mai mare față de cel corespunzător din 2021 (339,2 lei/MWh).
Conform conducerii, în anul 2022, la nivel individual, Hidroelectrica SA a înregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 557,1 milioane lei, comparativ cu 113,2 milioane lei în 2021, și a înregistrat un cost cu apa uzinată de 451 milioane lei, în scădere cu 16,5% față de 2021, ca urmare a volumului mai mic de energie electrică produsă″, spune FP. Potrivit sursei citate, la sfârșitul lunii decembrie 2022, lichiditățile companiei erau de 4,13 miliarde lei. La aceeași data, valoarea datoriilor totale purtătoare de dobânzi a fost de 498,4 milioane lei, comparativ cu 579,3 milioane lei la sfârșitul lunii decembrie 2021. În cursul perioadei, fluxurile de numerar din activitatea operațională au fost de 4,5117 miliarde lei comparativ cu 3,9529 miliarde lei în 2021.
Rezultatele financiare le găsiți în tabelul de mai jos.
