Situația actuală în Ucraina: genocidul continuă

Atacurile asupra infrastructurii civile continuă, o alertă de raid aerian a fost emisă în toată Ucraina, un nou val de rachete rusești lovește mai multe orașe mari din Ucraina. Consilierul prezidențial Oleksei Arestovich a scris pe rețelele de socializare că peste 100 de rachete au fost lansate spre orașe ucrainene în „mai multe valuri”. De asemenea, exploziile au fost auzite în orașele Harkov, Odesa și Jitomir. Liderul regional din Odesa, Maksim Marchenko, a vorbit despre un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei.

Zeci de atacuri rusești au lovit Ucraina în ultimele săptămâni, provocând întreruperi repetate de curent în întreaga țară. Ultimele atacuri au provocat deja întreruperi de curent la Odesa și Dnipropetrovsk. Oleksandr Vilkul, șeful Administrației Militare din orașul central Krivi Rih, a declarat că rachetele au fost lansate de pe „nave și avioane rusești din Marea Neagră”. El a adăugat că curentul din oraș a fost întrerupt ca „precauție”. Anterior, comandamentul sudic al Ucrainei a emis un avertisment că forțele ruse se pregătesc să lanseze până la 20 de rachete din pozițiile din Marea Neagră. Moscova a negat în mod repetat că a vizat civili în atacurile sale cu rachete. Cu toate acestea, președintele Vladimir Putin a recunoscut recent că trupele ruse au lovit instalațiile energetice critice ale Ucrainei. Recunoașterea a urmat acuzațiilor unor lideri internaționali, inclusiv a președintelui francez Emmanuel Macron, că vizarea instalațiilor energetice ar putea constitui o crimă de război.

În acest context, analistul geopolitic, autor și strateg în afaceri internaționale, George Friedman, spune că războiul din Ucraina pare permanent.

Niciuna dintre părți nu pare capabilă să distrugă forța adversă sau să articuleze ceea ce ar fi nevoie pentru a ajunge la un acord de pace. Rușii vorbesc cu Belarus, India și oricine altcineva pe care i-ar putea găsi, dar nimeni nu-i poate ajuta suficient pe câmpul de luptă sau în fabricarea de muniții pentru a schimba curentul. Ucrainenii vorbesc cu Statele Unite, NATO și Lumea Liberă, astfel încât să primească în continuare arme – poate chiar unele noi. Pe câmpul de luptă, există mișcare de ambele părți, dar mișcarea nu poartă cu ea gustul victoriei.

De ce nu se termină războiul din Ucraina? Istoria arată că există mai multe răspunsuri la această întrebare.

1. Un război se termină atunci când uneia dintre părți îi lipsește materialul pentru a continua. Campania Germaniei din cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat când aceasta nu a fost în stare să producă și să lanseze armele necesare pentru a evita puterile aliate.
2. Un război se termină atunci când moralul unei părți este epuizat – când soldații și civilii pur și simplu nu sunt dispuși să suporte povara războiului, chiar dacă victoria este posibilă. Acesta a fost cazul Statelor Unite în războiul din Vietnam.
3. Un război se termină atunci când nu există nicio speranță de creștere radicală a puterii militare și când intervenția străină este imposibilă. În al Doilea Război Mondial, Marea Britanie a perseverat știind că nu poate învinge Germania, dar așteptând în mod rezonabil o intervenție americană.
4. Un război se termină atunci când consecințele înfrângerii par tolerabile pentru civili. În al Doilea Război Mondial, publicul italian a văzut ocupația aliaților ca o alternativă preferabilă.

La polul opus: națiunile vor continua să lupte atunci când costul înfrângerii este catastrofal.

Pentru a încerca să înțelegem cum se termină războiul din Ucraina, trebuie să luăm în considerare toate aceste chestiuni și multe altele, dar cu un accent deosebit pe dorința civililor de a continua să lupte. Publicul este, fără îndoială, obosit de ambele părți, rușii de numărul victimelor și chemarea ulterioară a mai multor recruți, iar ucrainenii de atacurile constante asupra civililor și infrastructurii civile. Rușii și-ar dori un sfârșit, dar nu cu prețul rebeliunii din partea familiilor ai căror fii au fost chemați. Ucrainenii sunt constrânși de teama că capitularea în fața rușilor ar putea aduce o domnie a terorii. În acest caz, națiunea cea mai obosită de război este și cea mai speriată de consecințele înfrângerii.

Nicio țară nu este preocupată de pierderea de materiale. Ambii și-ar dori mai mult, dar a dori mai mult nu va duce la pace. Lipsa materialelor ar putea face ca unul sau ambii să caute cel puțin o soluție. Ambele părți se luptă în prezent cu un anumit nivel de arme. Ei nu sparg cealaltă parte și nu au niciun motiv să creadă că proviziile lor actuale vor face acest lucru. Rușii au propria lor fabrică industrială, plus arme importate din locuri precum Iran. Ucraina are un flux masiv de arme din Vest, în special din Statele Unite. Acest lucru a creat un război stabil, dar nesfârșit. Dacă acest lucru continuă, există o posibilitate serioasă de pierdere a moralului civil. Prin urmare, Moscova va încerca să se asigure că instalația și relațiile sale industriale rămân intacte, încercând să submineze transporturile către Ucraina. Ucraina va încerca să se asigure că SUA își vor susține cel puțin livrările de arme, încercând în același timp să reducă la minimum fluxul de arme care vin din străinătate către Rusia.

Pentru că ambii se confruntă cu problema moralului civil, ambii vor încerca să minimizeze teama civilă de înfrângere. Dar atâta timp cât Ucraina se teme de o înfrângere, capitularea este practic imposibilă. Nu același lucru se poate spune despre Rusia. Astfel, cel mai probabil rezultatul va fi negocierile de pace, forțate de tulburările interne din ambele țări. Există deja unele tulburări în Rusia, dar puține în Ucraina. Rușii nu au reușit să stârnească tulburările acolo și, prin urmare, vor trebui să se angajeze într-o campanie și mai intensă de teroare, dacă pot. Dar discuțiile de pace nu vor avea loc până când nu va exista un sentiment de dezechilibru, așa cum este descris de ambele părți. Trebuie să existe un element de constrângere. Deci cheia este manipularea populației civile străine, apărarea populațiilor interne și introducerea de arme noi și practice care să impună durere fără a declanșa intervenția străină.

În timp, deci, sentimentul imposibilității victoriei va declanșa discuții de pace, dar nu până când realitatea o va forța.